Apel persoane resursă
Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile își extinde rețeaua de persoane resursă cu care colaborează pentru dezvoltarea sectorului neguvernamental.
În întreaga Europă de Est, organizațiile neguvernamentale (ONG-urile) au cunoscut o creștere rapidă în ultimele decenii. Creșterea a fost însoțită de o diversificare a activităților pe care le desfășoară, în special în furnizarea de servicii către societate. Creșterea numerică a acestor entități a atras după sine și o înțelegere difuză asupra sectorului în care acestea activează, confruntându-se cu așteptări diverse din partea publicului larg, uneori idealiste sau eronate despre rolul pe care ONG-urile îl joacă în societate.
De asemenea, pentru multe ONG-uri din România, există o instabilitate ridicată în ceea ce presupune dezvoltarea acestora, nu doar ca resursă umană, dar și ca proiecte, tip de activități, cele din urmă fiind dependente, în mare parte, de finanțarea existentă. Volatilitatea personalului, fluctuațiile în atragerea de finanțare, insuficiente procese solide de management conduc la a întârzia extinderea și consolidarea fiecărei organizații în parte, sau a sectorului ca întreg.
Noi, la FDSC, lucrăm de 30 de ani pentru a mobiliza resurse pentru organizațiile societății civile și acționăm pentru o societate civilă puternică. Și putem să facem aceste lucruri doar prin cooperare și colaborare cu cât mai mulți actori relevanți. Astfel, în multe dintre programele Fundației lucrăm cu persoane resursă externe, contractate independent, care să ne completeze expertizele și să contribuie la creșterea capacității oamenilor și organizațiilor neguvernamentale din România și din afara țării pentru a spori impactul lor în comunitate.
În acest context lansăm prezentul apel, care are drept scop extinderea rețelei de persoane resursă a FDSC cu încă aproximativ 10 oameni cu profile diverse, care să susțină activitatea FDSC în zona de capacitare a sectorului neguvernamental pe termen lung, în diferite proiecte și programe.
Activitățile vizate pentru persoanele resursă selectate vor fi realizate în colaborare cu FDSC și vor include, printre altele:
- Coaching/ mentorat pentru oameni și organizații neguvernamentale în cadrul a diferite programe de dezvoltare ale FDSC;
- Facilitare de cursuri de formare/ ateliere/ alte evenimente online și offline de learning;
- Contribuție la realizarea şi dezvoltarea de materiale specifice pe diferite tematici;
- Participare și contribuție la evenimente de dezvoltare organizate de FDSC (e.g. hackatoane de dezvoltare organizațională);
- Colaborare și coordonare cu echipa FDSC;
- Redactare și trimitere de rapoarte de activitate pentru activitățile agreate și prestate.
Căutăm să selectăm persoane resursă cu expertize diverse, atât în zona de management organizațional (i.e.: planificare strategică, fundraising, management financiar, juridic, leadership, managementul resurselor umane, comunicare, digitalizarea proceselor interne, etc.) cât și în zona de conținut tematic, cum ar fi expertiză în zona de advocacy, dezvoltare comunitară, drepturile omului, participare publică, justiție socială și oricare alte teme de interes pentru sectorul neguvernamental.
Timpul estimat necesar pentru implicare va diferi de la un moment la altul în funcție de nevoile FDSC și gradul de disponibilitate al persoanelor resursă. Activitatea va fi remunerată în baza unor contracte de prestări servicii și este necesar să existe posibilitatea emiterii unei facturi.
Profil persoană resursă:
- Are experienţă în tematicile menţionate mai sus (expertiza în mai multe domenii reprezintă un plus);
- Are abilități de facilitare și cunoștințe aplicate de procese de învățare (constituie un avantaj experiența cu metodologii precum Art of Hosting, OST, U-Theory etc.);
- Cunoaşte sectorul neguvernamental din România/ Europa;
- Are experiență anterioară de lucru relevantă cu organizații neguvernamentale în procese de mentorat/ consultanță;
- Cunoaşte limba engleză la un nivel avansat;
- Excelente abilități de comunicare;
- Disponibilitate pentru deplasări în țară.
Procesul de selecție:
Dacă ești interesat/ă/x să faci parte din rețeaua de persoane resursă a FDSC, te invităm să completezi și trimiți formularul de candidatură disponibil A I C I până la data de 7 februarie 2025, ora 14.00;
Analiza candidaturilor și trimiterea rezultatelor pe email către toate persoanele candidate se va realiza până cel târziu la data de 14 februarie 2025. În cazul în care este nevoie, ne rezervăm opțiunea de a avea scurte interviuri cu unele din persoanele resursă aplicante.
În selecție vom ține cont de profilul căutat, de o reprezentativitate geografică adecvată și de o acoperire cât mai mare a temelor menționate.
După selecție, sunt prevăzute și o serie de întâlniri cu echipa FDSC pentru a stabili un plan de acțiune comun.
Informații suplimentare pot fi solicitate la adresa de email: vlad.dumitrescu@fdsc.ro
Contactează-ne
T: 0746.280.084
E: office@fdsc.ro
Ne găsești la adresa
Bulevardul Nerva Traian nr. 21
Sector 3, București
România
Fii la curent cu activitatea FDSC!
FDSC 30 de ani
FDSC 30 de ani
FDSC 30 de ani
FDSC 30 de ani
FDSC 30 de ani
© 2025 Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile. Toate drepturile rezervate.