„Shaping Change” – Împreună pentru o societate civilă mai puternică
Joi, în București, în cadrul evenimentului final Active Citizens Fund România, peste 150 de participanți s-au reunit sub tema „Shaping Change” pentru a marca impactul acestui program asupra societății civile din România. Finanțat prin Granturile SEE și Norvegiene 2014-2021, programul a fost un pilon esențial în promovarea democrației, drepturilor omului și incluziunii sociale, investind 48 de milioane de euro în 325 de proiecte.
Aceste proiecte au implicat activ peste 380.000 de cetățeni la nivel național, contribuind la consolidarea societății civile și a cetățeniei active, precum și la creșterea capacității grupurilor vulnerabile. Active Citizens Fund România este administrat de un consorțiu format din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge (Asociația ONG-urilor din Norvegia). Active Citizens Fund nu a fost doar un simplu program de finanțare, ci un catalizator al schimbării sociale, sprijinind grupurile vulnerabile, dezvoltând capacitatea organizațiilor non-guvernamentale și generând cooperare bilaterală cu parteneri din Norvegia și Islanda.
Reprezentanții Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene au evidențiat rolul esențial al societății civile în promovarea coeziunii sociale și a mecanismelor democratice, cu un nou Program la orizont.
Ragna Fidjestøl, Managing Director:
„Pe măsură ce încheiem programul ACF România, reflectăm asupra unei călătorii pline de inspirație, susținută de reziliența și devotamentul societății civile din România. Deși acest capitol se apropie de final, misiunea noastră comună continuă înainte cu un nou impuls. Cu noi finanțări la orizont, avem o oportunitate unică de a construi pe baza progreselor realizate. Un total de 320 de milioane de euro va fi pus la dispoziție pentru societatea civilă în următorul mecanism de finanțare. Acest nou fond va pune un accent puternic pe susținerea valorilor democratice, stimularea implicării civice și promovarea alfabetizării media, consolidând în același timp rolul societății civile în procesele democratice.
De asemenea, va aborda probleme esențiale precum drepturile omului, anti-discriminarea și incluziunea socială”.
Rezultate obținute
- Consolidarea culturii democratice și conștientizării civice: Programul a reușit să implice aproximativ 37.000 cetățeni în acțiuni civice concrete, iar peste 10.000 de elevi și studenți au primit educație în domeniul drepturilor civice și al drepturilor omului. Această educație a contribuit la formarea unor cetățeni informați și responsabili.
- Apărarea drepturilor omului și tratament egal: Peste 15.000 de persoane, majoritatea copii și tineri, au participat la campanii de conștientizare pe teme de egalitate de gen și discriminare iar 81 de campanii au contribuit la schimbări pozitive în comunități.
- Împuternicirea grupurilor vulnerabile: Peste 92.000 de persoane vulnerabile au beneficiat de servicii esențiale, inclusiv educație non-formală, consiliere și sprijin pentru integrare. Proiectele care au vizat comunitățile interetnice au avut un impact semnificativ, reducând discriminarea și crescând accesul la educație și servicii.
- Consolidarea capacității organizațiilor societății civile: Programul a susținut 570 de ONG-uri să își îmbunătățească vizibilitatea și să diversifice sursele de finanțare. În urma campaniilor de fundraising, aceste organizații au reușit să strângă peste 330.000 de euro, consolidându-și sustenabilitatea financiară.
O componentă importantă a programului a fost educația și conștientizarea asupra protecției mediului și schimbărilor climatice. Prin implicarea a peste 37.000 de persoane în activități de educație ecologică și advocacy pentru politici de protecție a mediului, Active Citizens Fund a contribuit la creșterea responsabilității comunităților față de mediu. Acțiunile ONG-urilor au inclus monitorizarea și promovarea legislației de mediu și lupta împotriva activităților care pun în pericol ecosistemele locale.
Un element central al programului Active Citizens Fund România a fost platforma Community for Action (CfA), care a jucat un rol crucial în întărirea colaborării regionale între organizațiile societății civile. Întâlnirele periodice, mesele rotunde, inițiativele de diseminare și dezbatere au adus împreună actori din diverse țări, facilitând schimbul de bune practici și lecții învățate. CfA a contribuit semnificativ la creșterea capacității organizațiilor neguvernamentale de a răspunde provocărilor sociale și de a dezvolta inițiative comune, consolidând astfel vocea societății civile la nivel european, întărind rețelele de solidaritate și acțiune comună.
Cooperarea bilaterală cu organizații din Norvegia și Islanda a contribuit la succesul programului, prin 52 de proiecte implementate în parteneriat care au facilitat schimburi de bune practici și consolidarea relațiilor dintre organizații.
Stian Slotterøy Johnse, secretar general Frivillighet Norge:
„România și Norvegia sunt țări distincte, însă împărtășim multe dintre aceleași provocări. Construirea unei Europe incluzive, democratice și durabile pentru viitor este imposibilă fără o societate civilă puternică. Parteneriatele bilaterale ne permit să înțelegem mai bine contextele unice ale fiecăruia, să facem schimb de cunoștințe și să dezvoltăm relații care ne sporesc reziliența – nu numai ca organizații individuale, ci și ca societate civilă unită dincolo de frontiere.”
Evenimentul „Shaping Change” a marcat un moment important în încheierea acestui program, consolidând direcțiile viitoare de dezvoltare pentru o societate civilă mai puternică și mai implicată.
Despre Active Citizens Fund România
Active Citizens Fund România face parte din Granturile SEE și Norvegiene 2014-2021 și are ca scop consolidarea societății civile și creșterea participării cetățenilor la procesele democratice. Programul a alocat peste 48 de milioane de euro pentru proiecte care promovează incluziunea socială, egalitatea de șanse și drepturile omului. Pentru mai multe informații despre program și impactul acestuia, vizitați www.activecitizensfund.ro.
Contactează-ne
T: 0746.280.084
E: office@fdsc.ro
Ne găsești la adresa
Bulevardul Nerva Traian nr. 21
Sector 3, București
România
Fii la curent cu activitatea FDSC!
FDSC 30 de ani
FDSC 30 de ani
FDSC 30 de ani
FDSC 30 de ani
FDSC 30 de ani
© 2024 Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile. Toate drepturile rezervate.